Peisaj de octombrie


Inteleg atat de bine persoanele carora le place toamna. In general femeile sunt indragostite de toamna. Imaginatia inca se tine bine: ma pun in locul lor si vad de la fereastra din bucatarie printre copacii ai caror frunze s-au rarefiat si jumatate formeaza un covor multicolor pe straduta ingusta din spatele blocului, pe care un bunic carunt isi aduce nepotelul cu gecuta albastra de la scoala, in timp ce prin cealalta jumatate ramasa intarziata in copac, poti observa cum se scurg picaturi de la ploaia marunta de dimineata. In timpul acesta, fereastra isi pierde din vizibilitate, aburul care se ridica de la ceaiul proaspat fiert, acapareaza jumatate din ea; abea de mai pot vedea pe aceeasi straduta pavata cu frunze, o tipa cu un mers hotarat imbracata intr-un pulover gri si tinand o umbrela in mana dreapta.
M-as vedea mai departe sorbind din ceai si pregatindu-mi o carte de Tolstoi sau Dostoievski pentru drumul cu metroul catre job. Pot rezona, chiar empatiza, dar atat. Toamna ma imbata si ma dezbraca de ceea ce sunt cred ca sunt. Toamna imi arat slabiciunile. Daca as fi mai superstitios ti-as jura ca toamna nu se poate intampla nimic bun; daca as fi mai poetic ti-as putea compara septembrie cu o pustoaica tanara si puritana, in care iti dai voie sa te pierzi la inceput, octombrie cu o femeie isteata, careia nu-i poti face fata si noiembrie cu o nevasta. Si daca as fi realist, m-as gandi serios ca inca nu pot accepta multe lucruri atat timp cat imi pica cu greata tranzitia la toamna.

„- Sa-ti vad ochii”
Mi-amintesc cu placere. E o perioada in care ochii-mi sunt departe de a fi limpezi. Pare ciudat, cum acest organ reflecta atat sufletul cat si mintea. Ma frec cu incheietura mainii, apoi m-asez pe canapea, acoperindu-i cu palmele ce-mi formeaza un triunghi echilateral in jurul fetei. Imi spun: nu te poti ascunde! Ti-as arata albastrul ca-n Navagio, dar sunt incarcati ca apele tulburi de sezon. Toamna sunt ma simt nepregatit. Am nevoie de sprijin ca sa te pot sustine.
Iar ciudat, prin ochi poti fi citit, dar in acelasi timp poate tu nu poti citi. Nu-i de ajuns sa casti ochii si nu-i decisiv sa iti deschizi sufletul, trebuie sa te incumeti sa patrunzi pana in adancimile temerilor tale.

De cele mai multe ori imi pun intrebari. Multe intrebari. Mai putin ma intreb insa cand dorm. De obicei nu visez, imi fixez obiective. Atat de mult mi-am impregnat lucrul acesta in gandire incat nici noaptea nu prea mi se intampla sa visez. Si atunci cand visez, nu visez spectaculos, si nici nu ma intreb. De ceva timp visez urat. Si mi se intampla des. Sunt tentat sa dau vina pe toamna, ar fi atat de usor. In fond oamenii se simt atat de eliberati cand gasesc vinovati. Nu stiu daca exista, dar in cazul in care nu, ar putea fi revolutionara printre psihologi terapia prin vinovatie!  O pot gasi vinovata pentru umiditatea excesiva de afara, pentru transpiratia pe care mi-o provoaca datorita perechilor de haine pe care trebuie sa le imbrac, pentru ca imi taie pofta de bere, sau pentru ca supraaglomereza orasul, dar pe bune? Sa dau vina pe toamna ca visez urat? Ar fi jenant!
Nu ma aflu in spatiul meu de confort, navighez pe ape tulburi ca Johny Depp si Penelope Cruz, si sunt dat de toti peretii din inertia cu care tratez perioada, ca o minge de tenis la un antrenament. In toamna mea nu exista ceai din care sa iasa abur, aburul e provocat de caldura trupului si de uzura respiratiei, e rezultatul luptei. In fond nu m-as putea situa in spatiul de confort, Toamna, acesta se redecoreaza…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: