Scriu


Imi este dor…stii? ar trebui sa stii…dorul acela care te macina pe interior, ca atunci cand dupa o noapte dormita fara bratele care te acapareaza de obicei, abea astepti sa iti vezi iubita. Dorul acela… de a dormi in patul vechi de acasa pe care l-ai parasit de ani. Sau chiar dorul acela de a bea bere dupa bere in jurul unei mese a unei terase cu o persoana draga pt ca aveti atat de multe sa va spuneti incat nota de plata e ultimul aspect care conteaza.
E un dor aparte si relativ (de) neinteles. Da, neinteles, deoarece e straniu sa zic ca imi e dor, fac lucrul acesta zi de zi, un fel de rutina agasatoare sau un fel  de hartuiala psihica precum transmiterea lunara a indexurilor de apa calda sau rece catre administratia blocului. Dar nu-i nici rutina, nici hartuiala, e senzatie… Dintr-aceea de te mentine treaz pana tarziu in noapte far`a lasa urme pe chipul tau limpede, dintr-aceea de excitatie la nivel mental, care iti poate face toti nervii sa danseze pe sub muschi si carne pe un jazz electrizant provenit dintr-un tonomat blocat pe butonul play.
Si repet, nu stiu daca ar trebui sa-mi fie dor. Eu asta fac zi de zi, SCRIU. De cele mai multe dati nu o fac pe un suport material, perisabil, dar asta nu ma absolva de placerea desavarsita pe care o produce acest obicei. Da, nu pare, dar scriu zilnic, si scriu mult. Faptul ca traim intr-o (sa-i zic) decada a dezvoltarii extreme a tehnologiei nu ma poate impiedica, ca pe langa gadgeturi destepte care ii fac pe multi sa uite culoarea cerului, sa ma folosesc si de resursele „tehnice” cu care am fost binecuvantat la nastere. Altfel spus, folosesc un cloud alfa-betizat de o capacitate incomensurabila ce poate fi usor recunoscut datorita urmelor de materie cenusie. Zi de zi, aproape ceas de ceas umplu fila dupa fila, fie ca ea contine strategii capitaliste prin care ma mentin in aceasta subtire fasie de imagine exterioara, fie ca ea contine adanci substraturi ce reusesc sa strapunga rezistenta fada si as putea spune falsa, a materialitatii cu care nevrand sau mai mult vrand sunt nevoit sa convietuiesc, ajungand pana la miez, iar miezul sunt EU. Scriu mult, scriu povesti prin care am trecut si science-fictionuri pe care inca nu le-am strabatut, scriu in romana, ca engleza inca mi-e stranie, ca multe alte texte scrise de-a lungul anilor. Desi cu globalizarea cochetez pana la un acord total, deci scriu si in dezacord cu tot ce-am scris ani intregi.
Practic, scrisul este cel care ma leaga de o perioada pe care vag mi-o amintesc, rar mi-o insusesc, de parca tipul de coala ( oare o fi de aceea de calc pe care o gaseam rar pentru lucrul manual?) e atat de nepretuit incat ar face parte din tezaurul dacic pierdut in Rusia. D-asta strang fila cu fila pentru o arhiva pe care o strabat ca sa nu ma pierd, completez orice faramita pe care mi-o amintesc, piesa cu piesa intr-un puzzle care nu o sa se termine niciodata. Si in tot acest timp scriu carti, am incepute romane; de dragoste, avantgardiste, sau pur si simplu intregi volume, ce trebuiesc legate intr-un complet. Nu stiu cand le voi termina sau cand vor deveni perisabile, dar cu siguranta ce am scris nu se va sterge din mintea mea sau a celor cu care le-am scris. Scriu scenarii complexe, ce ar pune multi scenografi pe ganduri la fel de grav ca paranoia. Unele ce pot fi puse in practica chiar si pe strada ce desparte apartamentul de metrou, in timp ce altele bune de ecranizat pe minimax.
Desi setat pe pixul capitalist, reusesc sa scriu si cotidian, despre politica, unde incerc sa pastrez distanta fata de partizanat, mai rar despre prima dragoste, sportul, chiar si un putin social si cu o evolutie pe scrisul metropolitan. In schimb nu scriu cancanuri, lichelism si pupincurism, de astfel ar fi si o piata saturata, n-as avea pe ce sa-mi las pasta pixului.

Imi este dor… Stii… Sa scriu doar pentru suflet, doar pentru mine, doar pentru tine, dar scriu incontinuu pentru a-mi pastra rationamentul, cumpatul si cugetul in incercarea nebuneasca de a-mi scrie un viitor colorat in acest imens peisaj gri.

1 comentariu

  1. 28 Martie 2016 la 00:03

    […] scriu ca sa imi amintesc: „aici, Vlad, transmit din al 24 lea an, a 151 zi de existenta, cred ca […]


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: