Echilibru


Si as putea spune ca nu am mai scris de mult filozofie, in timp ce tu ai putea spune „da` ce stii tu ce-i aia filozofie?”. Am avea cu totii dreptate, doar ca unghiul de abordare e diferit. In timp ce tu ai veni cu zeci de argumente impotriva, eu m-as multumi sa zic ca „filozofie” e un cuvant care are un statut prea pretentios, dar unul in care sa imi incadrez perceptiile sublime.
In ultimul timp sunt prea ocupat cu mine insumi. Atat de ocupat, incat cad intr-o extrema periculoasa. O extrema pe care am acuzat-o, atunci cand mi-am scuipat nervii: indepartarea. Indepartarea de una dintre nevoile din piramida lui Maslow, si anume apartenenta la grup, dar ceea ce este cel mai grav ca ma indeparteaza de varful piramidei. Simt sevrajul, e vorba despre sevrajul social, sa fiu mai explicit e vorba de drogul care ti-l impune societatea, si anume materialul. Am mai spus-o, cand sunt in lipsa de material devin coleric si las pe planul doi tot ceea ce tine de spiritual, SE RUPE ECHILIBRUL… „Marea şi vasu’\
Care se balansează-n echilibru’ cu impasu'”
. Apele involburate ale acestui sevraj, si anume egoismul, plafonarea plus elementele ce ataca caracterul, nu fac altceva decat sa ameninte integritatea corabiei.
La nivelul creierului, senzatia e urata, cum e greata pentru stomac. Legaturile neuronale imi sunt blocate des, si de aici plafonarea (cu toate astea sunt mandru ca la mine plafonarea apare de aici, caci uitandu-te in stanga, dreapta, acest aspect apare din vreo banalitate sau o falsa automultumire), ca sa nu mai vorbesc de reducerea vitezei nervilor catre ochi, ceea ce face sa apara ceata egoismului.
Si totusi sunt premise pentru pastrarea echilibrului, premise care l-au mentinut de fiecare data in cazuri de impas. Premise pe care posibil le subestimez uneori (astfel nu imi explic cum pot sa apara unele ganduri), dar care spre sansa mea sunt foarte puternice. Cliseic vorbind sunt niste nuci tari in care ar trebui sa ma incred mai mult si de care ar trebui sa ma leg mai des, dar in primul rand ELE sunt cele care trebuiesc securizate. Si tot de la un timp am inceput sa am spiritul conservatorismului, chiar si asta este o premisa.

Partea a doua insa loveste puternic. Initial m-as intinde sa spun fizic, dar cu puternice ramificatii inspre psihic. Demonii din interior sunt puternici, ceea ce ma sperie, ca la fel ca si croseul unui boxer ar putea fi decisivi. De aici pana la psihic e un drum scurt, caci am viziuni cum ca as ajunge in situatia sa fiu numarat de arbitru, asta se numeste TIMP ” tichi-tichi-tichi-tichi-tichi
Toată ziua îl aud cum zbârnâie in cap”. Si aici singura premisa e ca nu vad arbitrul, relativ ma pot ridica cand vreau, dar asta este timpuriu.
Am vorbit de demoni, iar filozofia mea ma obliga sa iti explic despre ce e vorba: nu sunt demonii aia din filme, mai bune sau mai proaste, depinde de gusturi, sunt aceia care te opresc din evolutie, iar tu nu ai nicio scuza. Lenea, care „fute planuri mult mai rau ca pizdele, alaturi de plictiseala, care „e doar o stare generala” te macina puternic din interior, te fac sa te ineci ca tiganul la mal si au un efect asupra psihicului precum o molie asupra lemnului.
O ard intre extreme, e echilibru, dar cand derapez din cauza sevrajului, demonilor sau tentatilor devine periculos, si nu imi place pericolul, pe langa asta nu e benefic.

Si acum poti observa ca am avut dreptate. E filozofie proprie.
U trecut 7 zile din 2011, poate penultimul an al acestei forme de supravietuire, o supravietuire care este data de un fragil echilibru…

2 comentarii

  1. bianca said,

    7 Ianuarie 2011 la 19:16

    Atuuri si dezavantaje – tot timpu-n echilibru,
    Tentatie si ratiune – echilibru.
    😀 pacat ca esti trist..

  2. paulgabo said,

    19 Ianuarie 2011 la 00:24

    un sfert din viata il dormim, un sfert il petrecem la munca sau la scoala, o mare parte mancand sau eliminand ceea ce am mancat. Daca stai sa te gandesti este foarte scurt timpul in care putem spune ca simtim ca traim sau ca aducem o contributie. Nu poti sa lucrezi tot timpul, nu esti robot.Atunci cand ne mai gandim ca timpul trece pe langa noi si noi nu facem nimic ne ingreuneaza si mai greu. Practic nu trebuie sa faci nimic in viata doar sa mori, acum depinde de tine cum iti traiesti fiecare zi. Lasa timpul, el oricum o sa treca. Doar incearca sa il folosesti cat mai bine ca la sfarsit sa nu regreti prea multe. Imi place ce ai scris, poate doar m-am plafonat si eu insa nu am mai citit de mult ceva profund. Cand incep sa ma gandesc ca timpul trece sau ca ma plafonez eu scriu o poveste. Am realizat ca asta ma ajuta. AI grija si o sa iti citesc in continuare ceea ce spui aici


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: