Printipii, printipii…

” Intr-o sotietate fara moral si fara printipii…”

Imi petreceam ore intregi din zi si din noapte sa intorc pe toate particelele si sa vad din toate unghiurile orice situatie banala de viata care mi-ar fi putut rasturna principiile care ma ghidau. Si care inca ma ghideaza. Sigur principiile mele nu sunt echivalente cu ale tale sau cu ale lui/lor. Asta insa nu inseamna, ca si in cazul gusturilor, ca principiile nu se discuta.

Principiile sunt rezultatul educatie primite, respectiv formate inca din primii ani de viata si sunt strans legate de valorile pe care le pretuiesti. Spuneam mai sus principiile pe care le-am avut si pe care le am, principii pe care le-am incalcat in imprevizibilul drum al vietii. Unele dintre ele le-am reanalizat si reconsiderat pentru ca uneori, asta inseamna progres si evolutie. Pe altele le-am pastrat chiar si dupa ce le-am incalcat. Firul serpuit al vietii te duce uneori si in punctul in care faci greseala micului compromis, care la un moment dat te trimite in bratele marelui compromis. Asta se intampla atunci cand uiti scopul drumului.

Da, v-am plimbat prin aceasta mica povestioara, ca sa ajungem la tel: Rapid Bucuresti! O echipa care in 94 de ani de existenta a castigat de 3 ori campionatul Romaniei. O echipa care indiferent de perioada istorica in care a evoluat a stat in umbra unor echipe sustinute de regimul politic, fie ca vorbim de venus sau cca. Cu toate acestea, Giulestiul a reusit mereu sa stranga in jurul sau emulatie si povesti de spus copiilor, de altfel fiind si una dintre cele mai iubite echipe romanesti. Si asta ma face sa ma intreb retoric, ce ii mana pe suporterii Rapidisti sa sustina o implicare politica pentru renasterea echipei? Tuturor ne e dor de Rapid, dar, tu ca suporter rapidist sa sustii ca asta este singura varianta ca Rapidul sa fie din nou in liga 1 sau in Europa mi se par absurd. Noi suntem suporterii care au strigat pentru un club care a castigat doar 3 titluri in existenta sa, erau 40 000 de oameni pe Republicii in B, desi aveau varianta cca sau dinamo. N-au facut-o atunci, de ce ar canta in struna unei combinatii politice in 2017?

Atat de greu incercati in ultimii ani de existenta, suporterii visinii nu au facut altceva decat sa se dezbine, sa se imparta in cel putin 2 tabere, si, apogeul a fost atins in 2014, unde la sarbatoarea Rapidului s-au intamplat evenimente reprobabile, asa zis suporteri giulesteni, aducand batausi fara treaba cu clubul sa bata alti suporteri rapidisti. Ce decadere!!!

Acestea fiind spuse, imi raspund singur cum de am ajuns in situatia ingrata de a fi in stare a canta ode unui partid politic criminal pentru „gloria” de altadata. Halal glorie si halal vremuri: retraim primii ani de ocupatie bolsevica, cand armata si militia inventau echipe, desfintau altele abuziv ca sa isi incordeze muschii pentru trofeul: cel mai smecher bolsevic. Dar la ce scara se intampla acum: primaria sectorului 1 si primaria sectorului 6 isi fac propriile echipe cu rezonanta istorica, eventual sa castige trofeul: cine candideaza la primaria capitalei. Mi-e rusine mie de rusinea „rapidistilor” care imbratiseaza academia psd ca fiind continuitoarea Marelui Rapid, facandu-l pe Mincea Geamgiu sa se rostogoleasca in mormant.
Sigur, la toate cele de mai sus exista si alternative, dar putini prefera drumul greu si anevoios. Si ca sa fie si mai ironic, acest drum este urmat de poate cea mai scandaloasa brigada de suporteri Rapidisti: T2. Rasisti, antisemiti, puritani, exclusivisti sau cum ii numesc altii, drogati, ei sunt cei care vor sa stranga Rapidistii in jurul unui proiect care sa repuna Giulestiul pe harta fotbalului romanesc (ironic, tocmai ei au ajuns in postura asta, care atatia ani s-au izolat de altii), dar asa e in viata, principiile le intalnesti la golani, nu la cei imbracati in costum ce iti intind parvenit o mana. 

 

Pana cand Rapidul o sa revina suporterilor, atat pentru sanatatea mea morala, cat si pentu a potoli setea de ultras, bat tara alaturi de exemplul ASU Poli Timisoara, aproape c-am si invatat cantecele inimoasei peluze Viola.
Fzr&Fzv

Anunțuri

Marsul pentru Basarabia

Am fost sambata la Universitate, la cateva ore distanta dupa ce marsul organizat pentru reunificarea tarii se terminasera. De ce m-am dus? Nu pentru a milita pentru cauza de mai sus, desi ideea unirii mi-a placut dintotdeauna si la un moment dat chiar aveam de gand sa ma inscriu in platformele care sustin acest ideal: Basarabia e Romania si Actiunea 2012.

 Am fost pentru a-mi raspunde la intrebari, pentru a lua pulsul actiunii si pentru a incerca sa ii cunosc pe cat mai multi dintre cei stransi acolo.

Inainte de a va descrie peisajul de la fantani, trebuie sa va reamintesc cronologic ce s-a intamplat: la ora 14:00 s-au strans aproximativ 2000 de „unionisti”, au plecat spre Piata Victoriei pe traseul aprobat pentru miting iar la ora 18:00 cand totul trebuia sa se termine, cativa indivizi, conducatori de turma printre care si George Simion au fortat schimbarea traseului. A rezultat un mic clinci cu fortele de ordine, din care 5 protestatari s-au ales cu amenzi pentru deranjarea ordinii publice.

Majoritatea au plecat spre casele lor, iar aproximativ 200 de prin toata tara, precum si Basarabia au ramas peste noapte la Universitate in peste 50 de corturi. Punctul 1.

Unionistii s-au discreditat singuri prin aceasta actiune esuata, au produs un show televizat, de pe urma caruia Firea, Basescu sau Ponta au incercat sa intarate masele asupra guvernului tehnocrat, si atentie, mai ales asupra Ministerului de Interne, cineva se pare ca nu este multumit de organizatorul alegerilor din decembrie. Tot de pe urma showului televizat au profitat din plin, Dodon si socialistii favoriti la alegerile din Republica Moldova, precum si principala masinarie de propaganda ruseasca, Russia Today. Practic, individul numit George Simion, tocmai a mai adaugat cateva procente de neincredere in unire din partea populatiei de peste Prut. Punctul 2.

Revenind la punctul 1, atmosfera din jurul corturilor era placuta. Foarte multi tineri, educati, deloc provocatori,ba din contra, chiar au avut curajul sa intre in mijlocul diversionistilor si sa delimiteze membrii Actiunea 2012 de instigare asupra presei sau jandarmeriei. Formand un mix elegant cu entuziasmul tinerilor, gaseai si multi parinti sau chiar bunici care se anturau intre ei la discutii despre zonele din care provin. Intre discutiile despre zonele de bastina sau momente istorice cheie, „batranii” aveau grija de grupurile de tineri care roiau prin jur sau se uitau in sutele de carti stranse pentru copiii din Basarabia: „cum va simtiti? Sunteti bine? Va e frig? Mai aveti ceai?” intrebari pe care le auzeai la tot pasul.

Aceasta atmosfera placuta dispare cand imi pun intrebarile legate de punctul 2. Din partea liderului platformei, George Simion am observat un cu totul alt comportament, ajuns mai tarziu la Universitate, si mult prea ocupat cu interviurile in care nu reusea sa lege un discurs valabil nici despre procedura prin care s-ar putea uni cele 2 tari, nici despre corturile intinse sau spatiul ocupat nedemocratic, si mai ales despre revendicarile lui, acesta nu a parut prea interesat daca grupul de tineri este ok, daca au nevoie de ceva, daca sunt suficient de pregatiti pentru a inopta pe betonul rece de langa fantani. Simion nu a fost deranjat nici ca in grupul vocal de acolo se aflau aceeasi „cetateni de protest” majoritari fara ocupatie si de etnie roma, pe care ii gasesti acolo indiferent daca se protesteaza pentru Antena 3, Colectiv, Ponta, Arafat sau mai stiu eu ce cauza.In schimb George parea crispat si foarte apasat, efect probabil a actiunii esuate pe care a intreprins-o si pentru care s-a folosit de o mana de tineri curajosi si pasionati, plus o mana de optimisti incurabili, repet oameni, cu un nivel de bun simt si educatie peste medie, indarjiti de acelasi ideal: Basarabia si Romania, intr-un singur stat. Actiune care, tare sunt curios, inspre ce interese a indreptat-o, sacrificand astfel aproape total increderea intr-o platforma, care in trecut a scos in strada si 20000 sau 50000 de oameni.

Cat despre unire, repet idee cu care am fost si sunt partizan in continuare, inainte de toate trebuie facuta la nivelul oamenilor si institutiilor. Asta inseamna o legislatie comuna, o fluidizare a circulatiei banilor intre cetatenii celor 2 state, o liberalizare totala a fortei de munca, si a educatiei, si de ce nu, un sistem de justitie comun. Dupa ce se intampla toate acestea ne putem pune problema cum ar fi sa avem o granita comuna cu Federatia Rusa, intre care se mai interpune si o autoproclamata republica de omuleti verzi.

Cand a inceput…inceputul?

Mi-amintesc temele din scoala generala. Culmea, excelam la algebra si bineinteles la compunerile  de la Limba Romana. Eram fascinat de geografie, studiam singur carti din anii urmatori si, desi nu aveam teme, tin minte foarte bine cat ma oboseau istoria si biologia. Tot timpul imi faceam temele in a doua parte a zilei. Dupa ce veneam de la scoala era prioritar timpul de joaca, iar seara la veioza, intins pe jos, constiincios lucram temele pentru a doua zi, si uneori in avans pentru zilele urmatoare.

Nu imi amintesc exact de ce nu scriam ca tot elevul la birou…cred ca aveam unul, sigur aveam, era chiar fostul birou al mamei de cand era mica. Poate doar felul meu extravagant de a face lucrurile, rebeliunea interioara. Oricum, sigur din acelasi motiv din care, de peste 6 ani nu gasesc utilitatea televizorului, pretext pentru care desigur nici nu folosesc unul. Citește restul acestei intrări »

Peisaj de octombrie

Inteleg atat de bine persoanele carora le place toamna. In general femeile sunt indragostite de toamna. Imaginatia inca se tine bine: ma pun in locul lor si vad de la fereastra din bucatarie printre copacii ai caror frunze s-au rarefiat si jumatate formeaza un covor multicolor pe straduta ingusta din spatele blocului, pe care un bunic carunt isi aduce nepotelul cu gecuta albastra de la scoala, in timp ce prin cealalta jumatate ramasa intarziata in copac, poti observa cum se scurg picaturi de la ploaia marunta de dimineata. In timpul acesta, fereastra isi pierde din vizibilitate, aburul care se ridica de la ceaiul proaspat fiert, acapareaza jumatate din ea; abea de mai pot vedea pe aceeasi straduta pavata cu frunze, o tipa cu un mers hotarat imbracata intr-un pulover gri si tinand o umbrela in mana dreapta.
M-as vedea mai departe sorbind din ceai si pregatindu-mi o carte de Tolstoi sau Dostoievski pentru drumul cu metroul catre job. Pot rezona, chiar empatiza, dar atat. Toamna ma imbata si ma dezbraca de ceea ce sunt cred ca sunt. Toamna imi arat slabiciunile. Daca as fi mai superstitios ti-as jura ca toamna nu se poate intampla nimic bun; daca as fi mai poetic ti-as putea compara septembrie cu o pustoaica tanara si puritana, in care iti dai voie sa te pierzi la inceput, octombrie cu o femeie isteata, careia nu-i poti face fata si noiembrie cu o nevasta. Si daca as fi realist, m-as gandi serios ca inca nu pot accepta multe lucruri atat timp cat imi pica cu greata tranzitia la toamna.

„- Sa-ti vad ochii”
Mi-amintesc cu placere. E o perioada in care ochii-mi sunt departe de a fi limpezi. Pare ciudat, cum acest organ reflecta atat sufletul cat si mintea. Ma frec cu incheietura mainii, apoi m-asez pe canapea, acoperindu-i cu palmele ce-mi formeaza un triunghi echilateral in jurul fetei. Imi spun: nu te poti ascunde! Ti-as arata albastrul ca-n Navagio, dar sunt incarcati ca apele tulburi de sezon. Toamna sunt ma simt nepregatit. Am nevoie de sprijin ca sa te pot sustine.
Iar ciudat, prin ochi poti fi citit, dar in acelasi timp poate tu nu poti citi. Nu-i de ajuns sa casti ochii si nu-i decisiv sa iti deschizi sufletul, trebuie sa te incumeti sa patrunzi pana in adancimile temerilor tale.

De cele mai multe ori imi pun intrebari. Multe intrebari. Mai putin ma intreb insa cand dorm. De obicei nu visez, imi fixez obiective. Atat de mult mi-am impregnat lucrul acesta in gandire incat nici noaptea nu prea mi se intampla sa visez. Si atunci cand visez, nu visez spectaculos, si nici nu ma intreb. De ceva timp visez urat. Si mi se intampla des. Sunt tentat sa dau vina pe toamna, ar fi atat de usor. In fond oamenii se simt atat de eliberati cand gasesc vinovati. Nu stiu daca exista, dar in cazul in care nu, ar putea fi revolutionara printre psihologi terapia prin vinovatie!  O pot gasi vinovata pentru umiditatea excesiva de afara, pentru transpiratia pe care mi-o provoaca datorita perechilor de haine pe care trebuie sa le imbrac, pentru ca imi taie pofta de bere, sau pentru ca supraaglomereza orasul, dar pe bune? Sa dau vina pe toamna ca visez urat? Ar fi jenant!
Nu ma aflu in spatiul meu de confort, navighez pe ape tulburi ca Johny Depp si Penelope Cruz, si sunt dat de toti peretii din inertia cu care tratez perioada, ca o minge de tenis la un antrenament. In toamna mea nu exista ceai din care sa iasa abur, aburul e provocat de caldura trupului si de uzura respiratiei, e rezultatul luptei. In fond nu m-as putea situa in spatiul de confort, Toamna, acesta se redecoreaza…

Ah! Si… Cred

O interjectie, o conjunctie si un verb…cu rezonanta. Il consider un bun inceput, tot timpul am considerat ca inceputurile bune sunt cele care te introduc direct in tema si nu banalele formule de politete.
Pune-mi o rola cu un film bun, sa ruleze pe ecranele mediocre ale anilor 50, de multe ori realizez ca nu am nevoie de atatia pixeli. Ce ti-e si cu omul modern…din pacate nu l-am cunoscut pe cel dinaintea mea ca sa pot compara. Dar mai scuteste-ma de atatea comparatii, sunt utile in general, dar aici nu le vad rostul. Fiecare are plusuri si minusuri, doar Messi e perfect!
Vreau sa ma relaxez, dar nu relaxarea aia ca dintr-o excursie, cand drumul si multitudinea de alegeri te obosesc. Vreau o plaja la mare sa nu fie frig, sa nu bata vantul si mai ales sa ma teleportez, sa nu obosesc pe drum. Inca nu le pot avea, la naiba si cu omul modern! Imi oferi masina care se conduce singura, dar omiti teleportul!
Vreau sa ma relaxez, nu sa ma odihnesc. De odihnit, ma odihneste somnul, noaptea. Desi visele nu-mi dau pace, dar stiu ca visele sunt spasme ale subconstientului, de fapt creierul functioneaza la capacitate mare chiar si atunci cand dorm.
Si dupa somn tre sa mananci. Vreau o salata fresh cu un dressing beton, dar fara sa ma gandesc cum sa o prepar. Acum cred ca inteleg de ce corporatistii sufera la capitolul energie, jobul in sine e placut si usor, dar sunt alti piranha de te sorb de energie: una dintre ele aceeasi grea alegere ce mananc azi, m-am saturat de combinatii de pui cu cartofi, salata, piure, si de aceeasi ciorba de la pranz, as gati ceva deosebit, dar n-am chef ca dureaza mult si mi-e foame plus aglomeratia de la mega image, insa in acelasi timp n-as mai manca nici bombele de fastfood sau pizza! Cat m-a obosit doar faptul ca m-am gandit la toate astea sa le transcriu, #apai sa le pun in practica. La piranha revin.
Cu toate astea pentru lipsa de energie ma consider unicul vinovat. Sunt vinovat ca nu reusesc sa unific cele 2 parti in care ma impart. Parc-as fi Basarabia si Romania. Nu reusesc sa ajung la pace, si unde nu e pace e tensiune sau razboi, armat sau mocnind ca-n Ucraina. Nu-mi place cand raman singur. Mintea e un dusman periculos, care te ridica in fata multimii. Imi merge mintea brici, si am o incredere fabuloasa in mine! Pot conduce alti oameni, pot conduce aproape orice, mai putin o masina! In schimb nu ma pot conduce pe mine spre o dualitate completa. Neglijez emotii, trairi, sentimente, eul meu sufera si probabil o sa raman un scriitor ruginit si opac. M-am nimicit pac, pac! Cand totul merge bine tre sa SCHIMBI, cand ceva nu merge doar sa insisti. Paradoxul asta e al dracu de real si ma leg de el. Nu am zis-o eu, doar am aplicat, a zis-o si un ganditor mai vechi, nu-i stiu numele ca nu citesc prea mult.
Vorbesc de pace, dar nu-ntelege gresit, caci nu caut linistea, linistea ma plictiseste, ma plafoneaza, ma oboseste, nu ma starneste. Am nevoie de agitatie, miscare, viteza. Asta e ritmul meu natural, intr-o continua miscare, ca aceea in jurul soarelui. Crezi ca e usor sa schimb atat de des si in esenta sa fiu acelasi? Da? Incearca tu si vezi ce-ti iese, bipolarule!
Imi place agitatia, urasc haosul si aglomeratia (mai putin cand se desfasoara pe stadionul Giulesti). Ajung la piranha 2. Normal ca o sa fii obosit pe viata daca esti nevoit 5 zile pe saptamana sa schimbi magistrala la Unirii de cate 2 ori pe zi,o data la 8, o data la 18!!! La naiba cu pestii astia ce te musca de cur si iti transforma rutina intr-un chin.
Sunt un om sociabil, schimb idei, conceptii cu oameni la fel de sociabili si de fair. Apropo, am realizat ca sunt un om corect, si as vrea sa ma pregatiti de testul suprem, duceti-ma in parlament! Oricum tu nu lua de bun ca sunt corect, cu toate astea cand iti cer sa ai incredere in mine, ofera-mi….ca nimic nu e moca, pentru asta iti ofer responsabilitatea mea! Sunt un om sociabil, si tot urasc la maximum acea patura sociala cu care nu socializez, ci doar schimb cuvinte, dar care traieste cu impresia ca tre sa fi disponibil oricand pentru ei. Plus ca nu-mi place cand mi se cer lucruri pe care nu sunt dispus sa le ofer. Considera-ma zgarcit si daca nu te incadrezi in grupul meu fair IA Aminte!
Nu-mi place izolarea, nu-mi place viata aia de cuplu in care te rupi de restul lumii si traiti doar tu in conceptiile ei si ea in conceptiile tale. Idiot ciclul asta al vietii…tot scopul pare sa ramaneti 2, va casatoriti, traiti fericiti in universul vostru redus, si dati nastere altor oameni. Tot cred ca poate fi mai mult de atat. Daca ar fi sa vorbesc din punct de vedere politic, prefer sa traiesc intr-o uniune europeana, decat intr-o comuniune de 2 state. Personal, cred ca te ratezi in momentul in care nu mai discuti idei cu cei din jur, ci doar va laudati cu casa pe care vreti sa v-o luati, amenajarea camerei copilului, alegerea rochiei de mireasa si alte bullshituri de genul.

AH, in cate locuri imi zboara mintea, SI cate intrebari imi pun…dar CRED ca asta genereaza solutii. Va urma!

« Older entries