Scrisul a devenit o povara pentru mine. Imi este foarte greu sa scriu. Daca iti arunci un ochi pe blogu` asta observi foarte usor involutia mea in ceea ce priveste scrisul: de la 10-11 articole pe luna acum un an-doi, pana la un articol la cateva luni bune, gen acum. In fine, macar in aceasta perioada am scris tot mai des versuri, si m-am jucat pe beaturi, ceea ce este de bine.
Daca pentru mine scrisul este o povara, este clar de ce pentru aceasta lume cuvintele sunt o povara, sau mai exact viu graiul. Atunci cand scriu o fac cu dezinvoltura, sinceritatea, placerea cu care iti vorbesc. Insa diferenta este una mare, atunci cand iti vorbesc nu ai cum sa patrunzi in interiorul meu, ca atunci cand scriu. Chiar daca iti zic ce gandesc pe sleau, mai scot o duma, o vorba de duh, argumentez, imi arunc nervii, tip; ca sa iti dai seama ceea ce simt trebuie sa ma citesti, nu sa ma auzi. Si uite aici apare paralela pe care am constat-o si la care vroiam sa ajung: Una din marile poveri ale omenirii in aceste timpuri este exprimarea. Mai exact exprimarea prin viu grai. De acea imi este mie greu sa scriu, pentru ca lor le este greu sa vorbeasca!
Azi, oamenii se afla intr-o continua miscare si transformare. Oamenii se misca haotic si se transforma intr-o specie inferioara oamenilor, dar momentan avansata animalelor. Oamenii merg cu capul inainte, dar cu privirea in jos. Ei cica evolueaza in tot ceea ce tine de tehnologie, control, stiinta insa toate acestea apasa greu perpendicular pe tot ceea ce inseamna sinceritate, dragoste, iubire fata de aproape, cultura, iar rezultatul e tragic-comic: simturi cu care ne-am nascut, pe care le-am primit de la Dumnezeu, dar pe care ni le-ngradim singuri. Auzul…nu ai timp/rabdare/interes etc. sa ii asculti pe cei din jurul tau (Hai sa facem un mic exercitiu: din persoanele cu care ai relationat verbal in ultimele 24h, cate ai ascultat? Cat ai ascultat de la fiecare? Atentie! ascultat nu auzit).
Vazul…mai vezi si altceva in afara de sedii ale marilor corporatii, magazinele de pe strada principala, parcul in care te plimbi si fata aia care arata trasnet? Pai ce ai mai putea sa vezi? Ai putea sa vezi o planeta Pamant indurerata, sau hai sa nu ma intind, ai putea sa vezi cetateni ai Romaniei cu grimase pe fata lucrate cu grija de grijile ce ii inconjoara, sau hai sa vin mai aproape…ai putea sa vezi ce scriu acum!
Si nu in ultimul rand vorbitul, care dupa parerea mea sufera cel mai mult. Da, oamenii sunt prinsi in activitatile, grijile, preocuparile lor, in tot acest timp o patura groasa de praf se aseaza pe mobilierul numit comunicare. Hai sa fim realisti si sinceri, macar cu noi insine, zilnic relationam cu diverse si diferite persoane, de la necunoscuti, colegi, cunoscuti, prieteni sau familie. Cu cati dintre acestia vorbim? Si ce inseamna vorbire? Nu ma refer la banalul dialog de la masa de dimineata purtat in familie (pentru cine se mai bucura de asa ceva), nici superficialul “ce faci-bine” pe care il porti in momentul in care te intalnesti cu cineva intamplator, si nici la barfa despre x si y pe care o porti la o cafea si o tigara cu cei mai buni prieteni. Vorbesc despre vorbitul din interior, acel moment in care te deschizi in fata cuiva si ii spui cu cea mai mare sinceritate si din adancul sufletului tau ceea ce simti. Despre aceste momente iti tot spun.
Oamenilor le este mai usor sa treaca prin viata fara sa comunice, fara sa dea explicatii, fara sa argumenteze, fara sa aiba o baza solida, e mai comod sa degaji o nonsalanta grosolana sa futi in gat pe la spate si eventual fara cuvinte dupa. Prin lipsa comunicarii cu aproapele, omenirea mai pune o caramida la denigrarea speciei: Neexprimandu-te, necomunicand, te autocenzurezi, iar faptele tale aparute strict pe fondul rationamentului (si dupa cum stim rationamentul nu are un echilibru intre bine si rau) iti pot pune valorile morale, caracterul sau cultura sub un reflector chior. Omenirea isi ascunde singura valorile si cultura! Si ne mai plangem ca ne zbatem in mediocritate!!!
Din pacate, eu nu sunt un exemplu, si nu ma refer la un exemplu pentru tine, x, sau y, ci nici macar pentru mine. Nu, eu nu sunt acela care ii arata cu degetul pe toti din jurul lui, uitand total de el insusi. Dar sunt acela care lupta din rasputeri pentru a schimba macar 5% din el, pentru a se ajunge la macar acel 5% din fiecare, iar omenirea sa se vada din cu totul o alta lumina. Da, duc lupte interioare la fel de mocnite ca cel de al 3-lea razboi mondial care e dus in tacere, duc lupte interioare pe care tu nu le vezi caci atunci cand iti vorbesc, ma auzi relaxat, dar in cacat nu pot si sa scriu relaxat, si tot ce citesti e mai degraba pesimist decat optimist.
Nu am mai scris de mult, dar am scris mult, nu am scris prea finut, prea finisat ci mai degraba brut, e cazul sa termin cu o concluzie la fel de bruta. OMULE, te rog eu VORBESTE, OMULE, LASA-MA sa scriu, LASA-MA sa fiu!!!
E 2012 man, stai chill nu o sa fie sfarsitul din cacatul de film cu acelasi nume, dar e anul in care se simte miscare in lume…se ia atitudine…nu o sa se prabuseasca planeta man, dar karma o sa se intoarca mai repede ca orice bumerang ultratehnologizat… natura o sa raspunda si ea de asemenea inumanitatii la care este supusa de catre noi… egoismul o sa iti fie fatal atunci cand nu ai sa mai primesti, iar tu ai sa termini, caci daca nu oferi, nu mai astepta in cacat sa primesti, si daca oferi fa-o din inima nu gandindu-te la ceea ce se o sa iti vina, caci asta este o lege a firii, si intotdeuna ai sa primesti ceva.
Introspecteaza. Lupta. Schimba!
Eu, filozoful "underground".
